Orice călătorie îmi creează cel puțin două stări: una de bucurie și alta de oboseală, ordinea lor nefiind în toate cazurile identică.După o noapte aproape albă, iată-mă dis de dimineață așezată într-un compartiment de tren, cu pardesiul peste mine ca să nu mă mai deranjeze lumina și încercând să ațipesc, pentru a mai recupera la acest drum lung deficitul de odihnă, dar mai ales de a evita să particip la orice fel de discuție.
Am fost inspirată fiindcă în câteva minute din cele șase locuri ale compartimentului, patru erau deja ocupate, adică în afară de mine de încă o femeie mai tânără și doi bărbați.
-Domnule, ce invenție și la ăștia, dau bilete unul după altul, ocupă doar doua- trei compartimente și în rest vagonul gol – se adresă un bărbat înalt, cărunt și cu fața ciupită de vărsat.
-Nu domnule, se fac rezervări pentru Brăila și apoi la noi nu s-a trecut pe calculator – completa tânără femeie.
Ehei, o să vedeți că nu-i așa, de când a venit ministrul ăsta nou cresc prețurile, dar în vagon se vede aceeași mizerie și dezordine, interveni bărbatul, uite, și arată geamurile murdare pe dinăuntru, cutia de resturi e căzută, butonul e lipsă de la comutator, de ce domnule dacă au pierderi nu-și iau singuri măsuri și apelează la buzunarul nostru.
Așa-i domnule, pai, uite acum câțiva ani trenul era plin de lume, apoi azi ați văzut, nu sunt nici trei sute de oameni în tot trenul ăsta de nouă vagoane, păi cum să nu aibă pierderi – interveni celălalt bărbat, și culmea că vor să schimbe uniformele ca și când asta a mai rămas de făcut.
Apoi se făcu liniște, fiecare luându-și ceva de citit, trenul alerga prin câmpia brăileana, iar ziua pătrunsese bine prin fereastra compartimentului. Bărbatul cărunt lăsase ziarul și privind cu interes peisajul interveni iar:
-Uite, a venit primăvara și nici n-au arat, la ora asta nu-i nici un tractor pe câmp, e crimă domnule.
-N-au bani, n-au motorină, cu ce să lucreze îi răspunse celălalt.
Pe dracu, dar unde-s bani, auzi domnule știi ceva, fură toți, întâi vând grâul și apoi îl cumpără de la același furnizor, dar la alt preț.
-Până nu se privatizează agricultura, tot așa o să pățim … interveni tânăra femeie.
– Și eu dacă am 3 ha de pământ proprietate, ce să fac cu ele, sa-mi pun soția și copiii la jug, ca n-am nimic, nici tractor, nici plug, nici semănătoare … ce sa fac, l-am lăsat la asociație și mi-a dat ceva bănuți.
-Da, dar n-ați dat odată cu sapa. Ce mai vreți, până la urmă sunt bani nemunciți, de ce n-ați făcut împrumut la bancă să vă luați cele necesare, i-a dat replica cam dur femeia.
-Ce bine că n-am făcut așa ceva, că ați văzut ce-a ieșit cu băncile.
Trenul trecuse binișor de Buzău. Spiritele se mai liniștiseră. Nu reușisem să pun pleoapă peste pleoapă. Am început să mă mișc, am dat pardesiul la o parte.
– V-am deranjat cu discuția, n-ați putut să vă odihniți.
– De unde știți ? am întrebat.
– Păi n-am auzit nici un mic sforăit măcar … că o doamnă la vârsta dumneavoastră …
– Ce să fac. V-am ascultat.
– Și dumneavoastră doamnă ce părere aveți? Nu-i cum spunem noi?
– Da, dar numai o fața a medaliei.
– Adică?!
– Ne-am obișnuit să criticăm tot și pe unde apucăm, … fără ca unii din noi să facem ceva.
– Da ce doamnă, ești pesedistă?
– Nu!
– Atunci liber democrată ?
– Nu !
– Ziaristă ?
– Nu !
– Atunci ce ?
– Un simplu călător.
S – a așternut o liniște deosebită în compartiment. Se auzeau doar loviturile roților la joante.
M-am acoperit cu pardesiul la loc și ușor, ușor, parcă venea somnul, și ca să se apropie mai repede am început să-mi amintesc cântecul TRENULE MAȘINĂ MICĂ …
