Să mai scriu câte-un cuvânt,
Născut din raze de soare
Și din stelele ce cad.
Mult cărat-am saci în spate,
Ce nici nu erau ai mei,
Dar de azi, îi las la vatră,
Să și-i ieie ai cui sunt.
Căci mă las în voia sorții,
Ascultând din Ceruri ruga,
Ce-mi dă voie să mă bucur,
Căci doar sunt copil și eu.
Și de ce să nu-mi văd drumul,
Lin, curat și fără grijă,
Că iubesc tot ce întâlnesc.
Doar să las a curge viața,
Fără să pun întrebări,
Despre una, despre alta,
Care nu-mi sunt de folos.
Mintea fie ocupată,
Cu iubire, cu frumos,
Sorbind pacea fericirii,
Gustând raiul pământesc.
Mă deschid precum o floare,
Ce iubește soarele,
Picăturile de ploaie,
Hrănind rădăcinile.
Ca apoi, să râd cu vara,
Ce obloanele și-a tras,
Și să îmbrățișez toamna,
Cu al său alai bogat.
M-am învrednicit, chiar astăzi,
Să mai tricotez cuvinte,
Care să v-aducă aminte,
Sufletul să-l bucurați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasa un comentariu