Să ceară socoteală vocilor,
Că n-au avut curajul ca să tacă,
Să nu stârnească furia cuvintelor.
Ce murmur se aude printre frunze,
Acum când este vremea ca să pice,
Se contopesc în nostalgie cu pământul.
Ce murmur se aude printre păsări,
Ciripind trasee lungi, obositoare,
Căci timpul friguros îngheață totul,
Iar gingășia lor este plăpândă.
Ce murmur se aude printre flori,
Catalogându-se, în parte, ca fiind regine,
În frumusețe și miros,
Petale colorate-n curcubeie.
Ce murmur se aude printre stele,
Vociferând că nu mai au sclipire,
Fiind legate de oamenii de rând,
Se încarcă cu angoase și nefericire.
Ce murmur se aude printre oameni,
Deși nu scot niciun cuvânt pe gură,
Prin zbor se ating, în taină, sufletele lor
Și pun la cale să făurească altă lume.
Ce murmur se aude-n cer,
Căci Sfinți și Îngeri pregătesc terenul,
Ca Sufletele ce se află pe pământ,
Să-și împlinească cu triumf destinul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasa un comentariu