Și fumul de țigară desenează cercuri,
Ambalaj ieftin pentru o durere,
Ce n-o mai pot uita de-atâtea miercuri.
Pe perne-a mai rămas un fir de păr,
Un ultim martor mut al agoniei,
Când ne-am mințit că totul e-adevăr
Și ne-am lăsat în brațele mândriei.
Aș vrea să-ți strig pe nume prin ungheruri,
Dar vocea mi se îneacă în suspine,
Suntem doi străini pierduți prin ceruri,
Ce-au învățat cum se moare de bine.
Mă ard pe obraz aceste lacrimi reci,
Născute din regret și din neștire,
Te-ai dus pe drumul tău, fără să pleci
Cu totul din a mea nefericire.
Și dacă-ți va fi dor vreodată, în tăcere,
Să nu te-ntorci, căci n-ai ce mai găsi,
Doar un ecou fragil de mângâiere
Și doi ochi triști ce nu mai pot iubi.
Dedicată pentru oricine se regăsește în aceste versuri
În primul rând, te felicit pentru versuri! Nu mă regăsesc, însă am trecut prin ele. 😉
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc din suflet pentru aprecieri! Mă bucur că versurile au reușit să transmită acea stare, chiar dacă e una dureroasă. Faptul că ai trecut prin asta înseamnă că înțelegi exact ecoul acelor trăiri. Apreciez mult mesajul tău!
ȘtergereAceste versuri emoționante capturează durerea unei despărțiri, folosind imagini melancolice precum fumul de țigară, firul de păr pe pernă și lacrimile reci. Ele zugrăvesc un portret al singurătății și al regretului, contrastând mândria de la final cu dragostea care încă persistă. Versurile transmit o resemnare plină de demnitate, sugerând un final definitiv și o durere persistentă.
RăspundețiȘtergere