Și fumul de țigară desenează cercuri,
Ambalaj ieftin pentru o durere,
Ce n-o mai pot uita de-atâtea miercuri.
Pe perne-a mai rămas un fir de păr,
Un ultim martor mut al agoniei,
Când ne-am mințit că totul e-adevăr
Și ne-am lăsat în brațele mândriei.
Aș vrea să-ți strig pe nume prin ungheruri,
Dar vocea mi se îneacă în suspine,
Suntem doi străini pierduți prin ceruri,
Ce-au învățat cum se moare de bine.
Mă ard pe obraz aceste lacrimi reci,
Născute din regret și din neștire,
Te-ai dus pe drumul tău, fără să pleci
Cu totul din a mea nefericire.
Și dacă-ți va fi dor vreodată, în tăcere,
Să nu te-ntorci, căci n-ai ce mai găsi,
Doar un ecou fragil de mângâiere
Și doi ochi triști ce nu mai pot iubi.
Dedicată pentru oricine se regăsește în aceste versuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu