Ritmul alert al roților de tren pe șine părea să țină pasul cu bătăile nebunești ale inimii Ilenei. Compartimentul era inundat de lumina aurie a răsăritului, dar liniștea nu a durat mult. La doar o oră de la plecarea din București, în timp ce trenul tăia câmpiile spre nord, telefonul lui Petrică a început să vibreze violent pe măsuța de lemn.
Pe
ecran a apărut un mesaj scurt, criptat, de la o cunoștință din poliție: „S-a
dat alerta. Mirele a aflat că ai bilet spre Brașov. Au plecat cu două mașini de
teren pe DN1 ca să vă intercepteze la prima oprire. Schimbați planul!”
Tensiunea
a revenit instantaneu în vagon. Petrică a sărit în picioare, cu maxilarul
încleștat.
— Ne vânează, Ileana. Tatăl tău și fostul tău logodnic au realizat că biletul
de tren lăsat pe noptieră era o momeală, dar au aflat ruta reală. Vor să
oprească trenul în următoarea stație, înainte ca stick-ul cu dovezi să fie
procesat complet de procuratură.
Ileana
a simțit cum panica o sufocă, dar s-a uitat la adidașii albi din picioare. Nu
mai era fata speriată din dormitor.
— Nu mă mai întorc, Petrică. Orice ar fi, mergem până la capăt, a spus ea, cu o
hotărâre de fier în voce.
Trenul
a început să încetinească pe măsură ce se apropia de o gară secundară, ascunsă
printre dealuri. Pe peronul aproape pustiu, Ileana a zărit prin geamul prăfuit
siluetele a trei bărbați în costume negre, conduși chiar de George, bărbatul cu
care trebuia să se căsătorească. Aveau fețele schimonosite de furie și vorbeau
agitați la stații emisie-recepție.
—
Pe aici nu se poate, a șoptit Petrică, trăgând-o pe Ileana spre capătul opus al
vagonului.
În
momentul în care trenul s-a oprit cu un scrâșnet strident, ușile s-au deschis,
iar oamenii lui George au năvălit înăuntru. Petrică și Ileana au sărit de pe
treptele ultimului vagon direct pe pietrișul dintre șine, pe partea opusă
peronului, feriți de privirile urmăritorilor.
—
Fugi! a strigat Petrică.
Au
început să alerge printre vagoane de marfă abandonate. Adidașii comazi o ajutau
pe Ileana să sară peste traversele de lemn fără să se rânească. Însă, zgomotul
pașilor lor pe pietriș a atras atenția. De după un vagon-cisternă a apărut
George, cu ochii injectați de furie și cu un rânjet bolnav pe buze.
— Credeai că scapi așa ușor, Ileana? Toată averea familiei tale depinde de
tine! Părinții tăi vor ajunge la cerșit dacă nu urci în mașină! a urlat el,
repezindu-se spre ea și apucând-o de mână.
Ileana
nu a mai ezitat. Toată furia acumulată în lunile de șantaj s-a descătușat
într-o secundă. Cu o mișcare bruscă, s-a smuls din strânsoare și l-a lovit pe
George cu toată forța peste față. În aceeași secundă, Petrică a intervenit ca
un fulger: i-a aplicat lui George un placaj violent, trântindu-l la pământ
printre fiarele ruginite.
—
La mașină, repede! a strigat Petrică, ridicându-se gâfâind și arătând spre o
motocicletă de teren ascunsă în spatele depozitului gării, lăsată acolo de un
prieten de încredere.
În
spatele lor, ceilalți doi urmăritori tocmai treceau printre vagoane, strigând
alarmați. Petrică a pornit motorul cu un răpăit asurzitor exact când bărbații
în costume ajungeau la ei. Ileana a sărit pe locul din spate, strângându-l pe
Petrică de mijloc cu toată forța. Motorul a accelerat violent, aruncând pietriș
în aer și lăsându-i pe urmăritori blocați într-un nor dens de praf.
Au
ieșit pe un drum forestier, urcând nebunește spre munte în timp ce soarele
dimineții spărgea crengile brazilor. În spatele lor, sunetul sirenelor de poliție
a început să răsune în vale.
Petrică
a încetinit abia după jumătate de oră de mers prin hârtoape, când au ajuns pe o
creastă de unde se vedea întreaga vale. S-a întors spre ea și și-a scos casca,
zâmbind larg. În acel moment, telefonul lui a scos un sunet scurt. A deschis
ecranul și i l-a arătat Ilenei. Era o alertă de știri de ultimă oră de pe un
site de justiție: „Percheziții de amploare în Capitală. Un cunoscut om de
afaceri și complicele său, reținuți pentru fraudă și șantaj după ce probe
anonime au ajuns la DNA.”
Ileana
a privit ecranul, apoi s-a uitat la mâinile ei care încă mai tremurau de la
adrenalină. Coșmarul se terminase. Tatăl ei și George nu mai aveau cum să o
atingă niciodată. Imperiul lor de carton fusese măturat de lege.
Petrică a coborât de pe motocicletă și a luat-o în brațe, ridicând-o de la sol. De data aceasta, sărutul lor nu a mai fost grăbit pe geamul unui vagon, ci lung, intens și plin de victoria unei libertăți câștigate prin luptă. În fața lor, poteca ducea spre o căsuță de lemn ascunsă în liniștea munților. Trecutul fusese lăsat în urmă în praf, zgomot de șine și sirene, iar ei erau, în sfârșit, stăpânii propriului destin.

.jpg)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu