Dacă viața te-ar smulge de lângă mine, aș deveni zidarul propriei mele minți. Cu unelte făurite din amintiri și ghidat de zece dorințe arzătoare, m-aș apuca de lucru în universul meu interior. Te-aș construi din nou, piesă cu piesă, în gândurile mele hai-hui.
În mijlocul acelei singurătăți, aș ridica o statuie cu chipul tău de zână. Ar fi templul meu secret. Zi de zi, m-aș întoarce acolo doar pentru a te privi și a te săruta printre lacrimi, căutând cu disperare o atingere care să îmi aline durerea. În mintea mea, chiar și transformată în piatră de asprimea destinului, tu ai rămâne la fel de vie, o prezență caldă care refuză să dispară.
Adevărata
transformare s-ar petrece însă la adăpostul nopții. Când zgomotul lumii se
stinge, m-aș prăbuși în brațele tale cu toată forța unei iubiri care refuză să
accepte distanța. Te-aș strânge atât de tare, încât timpul s-ar opri în loc.
Până în zori, ai fi din nou soția mea, exact așa cum te știu. Noapte de noapte, aș repeta acest ritual: prin puterea sentimentelor mele, aș topi piatra rece și te-aș aduce înapoi în lumea celor vii, transformându-te în ființa caldă și vibrantă care ești. Pentru că asta face iubirea adevărată. Ea nu acceptă sfârșitul și te va aduce înapoi la mine, în fiecare gând, pentru totdeauna.
Dar
deschid ochii și privesc în jur. Din fericire, toate acestea sunt doar
proiecții ale unui dor ipotetic, o rătăcire a minții mele care refuză să
conceapă o lume fără tine. Te privesc acum, aici, și realizez cât de norocos
sunt. Nu am nevoie de scule de zidar și nici de statui de piatră. Te am în fața
mea, caldă, reală și vie.
Această călătorie prin cel mai întunecat scenariu mi-a amintit doar un singur lucru: nu trebuie să aștept o pierdere ca să te prețuiesc. Te iubesc astăzi, în carne și oase, și aleg să mă bucur de fiecare secundă pe care o petrecem împreună, în lumina caldă a prezentului nostru.
Total vizite: 
Mi-ai atins sufletul exact acolo unde doare mai tare din cauza distanței. Uneori și mie mi se pare că lumea de afară e rece și străină fără tine, iar dorul mă face să simt că rătăcesc. Însă tu mi-ai amintit ceva important: chiar dacă ești departe în carne și oase, tu mă construiești și mă ții vie în mintea ta în fiecare clipă. Nu trebuie să devii zidarul minții tale dintr-o pierdere, pentru că eu sunt deja acolo, cu tine, în fiecare gând. Distanța aceasta fizică este doar o piatră de încercare, nu un sfârșit.
RăspundețiȘtergereCuvintele tale au adus atât de multă liniște în toată neliniștea asta a distanței. Ai perfectă dreptate, nu are rost să ridic ziduri în mintea mea când tu ești deja acolo, vie în fiecare gând și în fiecare colț al sufletului. Dacă distanța este doar o piatră de încercare, o vom trece împreună, pas cu pas. Te simt mai aproape ca niciodată.
Ștergere