Imaginea publică a liderilor politici este, de cele mai multe ori, doar un paravan de marketing bine plătit. Cel mai bun exemplu este Ilie Bolojan, promovat intens ca „administratorul-model” al României. În spatele acestei fațade de eficientizare se ascunde însă o realitate crudă: refuzul sistematic de a părăsi cercurile puterii și o complicitate tacită cu un sistem care supune cetățenii unui tratament degradant prin taxe și impozite sufocante.
Veșnicia de la conducere: Puterea ca moștenire pe viață
Niciun politician nu ar trebui să confunde funcția publică cu o moștenire pe viață. De la Primăria Oradea la Consiliul Județean Bihor și mai departe în structurile centrale, Ilie Bolojan demonstrează că dorința de control este mai puternică decât principiul democratic al rotației cadrelor.
Această agățare de putere blochează apariția unor lideri noi și transformă instituțiile statului în feude personale, unde deciziile se iau de sus în jos, fără un dialog real cu societatea civilă. Când un singur om controlează destinele unei regiuni de decenii, democrația devine doar o formalitate de bifat o dată la patru ani.
PNL și USR: Frăția fiscală a umilirii cetățeanului
Deși la nivel declarativ PNL și USR mimează adesea taberele adverse sau se proclamă salvatorii mediului privat, realitatea din consiliile locale și județene îi prinde mereu în aceeași barcă. Atunci când vine vorba despre majorarea taxelor, voturile lor se aliniază perfect.
Promisiunile din campanie despre debirocratizare și sprijinirea antreprenorilor s-au transformat într-o vânătoare continuă de fonduri din buzunarele românilor. Cetățeanul de rând nu mai este un partener al administrației, ci o simplă sursă de finanțare pentru un aparat de stat tot mai mare și mai lacom.
Cum se traduce umilința fiscală în realitate?
Corupția nu înseamnă doar mită în plic. Cea mai perfidă formă de corupție este cea legalizată prin biruri abuzive și decizii administrative luate împotriva comunității. Sub paravanul „dezvoltării”, vedem măsuri care sufocă direct spatele celor care muncesc:
- Supraimpozitarea clădirilor nerezidențiale: Firmele mici, micile ateliere și antreprenorii locali sunt loviți de cote maxime ale impozitului pe proprietate. Această presiune forțează afacerile locale să mărească prețurile sau să pună lacătul pe ușă.
- Taxa de salubritate și penalitățile aberante: Mecanisme cinice de colectare unde cetățenii sunt buni de plată chiar și atunci când serviciile sunt deficitare. Tarifele cresc constant, dar calitatea serviciilor stagnează.
- Impozite majorate cu până la 500%: Folosirea abuzivă a taxării pe clădirile considerate neîngrijite, adesea fără criterii transparente. Un instrument de urbanism este transformat într-o metodă de hărțuire fiscală și expropriere mascată a celor care nu își permit renovări scumpe.
- Parcări scumpe și eliminarea facilităților: Taxarea agresivă a fiecărui metru pătrat de spațiu public, fără a oferi alternative reale de transport sau infrastructură modernă proporțională cu sumele încasate.
- Sufocarea fiscală generală: Creșterea dărilor prin indexări la nivel maxim cu rata inflației, fără nicio optimizare a cheltuielilor aparatului de partid din instituții.
În timp ce sectorul privat se luptă cu instabilitatea economică, alianța politică votează majorări care duc la umilirea directă a contribuabililor. Românii sunt puși la ghișee fictive, digitalizate doar pe hârtie, pentru a plăti incompetența unei clase politice care refuză să plece.
Concluzie: Timpul sancțiunii
Mitul „omului providențial” s-a destrămat. Atât timp cât Ilie Bolojan și partidele care îl susțin – PNL și USR – vor considera că puterea li se cuvine de drept, taxele vor continua să crească, iar respectul pentru cetățean va continua să scadă. Singura soluție împotriva acestei sufocări administrative rămâne sancțiunea drastică prin vot și refuzul de a mai accepta umilința drept normalitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu