Mi-a venit să “cuget ” așa, constatând că sunt momente în zi când peste pod trec trenulețe de camioane. Făceau coadă la bac, dar parcă nu așa de multe. În orice caz, Dobrogea asta multe cereale mai produce.
Tot…despre pod…
M-am învrednicit
Să mai scriu câte-un cuvânt,
Născut din raze de soare
Și din stelele ce cad.
Mult cărat-am saci în spate,
Ce nici nu erau ai mei,
Dar de azi, îi las la vatră,
Să și-i ieie ai cui sunt.
Căci mă las în voia sorții,
Ascultând din Ceruri ruga,
Ce-mi dă voie să mă bucur,
Căci doar sunt copil și eu.
Și de ce să nu-mi văd drumul,
Lin, curat și fără grijă,
Că iubesc tot ce întâlnesc.
Doar să las a curge viața,
Fără să pun întrebări,
Despre una, despre alta,
Care nu-mi sunt de folos.
Mintea fie ocupată,
Cu iubire, cu frumos,
Sorbind pacea fericirii,
Gustând raiul pământesc.
Mă deschid precum o floare,
Ce iubește soarele,
Picăturile de ploaie,
Hrănind rădăcinile.
Ca apoi, să râd cu vara,
Ce obloanele și-a tras,
Și să îmbrățișez toamna,
Cu al său alai bogat.
M-am învrednicit, chiar astăzi,
Să mai tricotez cuvinte,
Care să v-aducă aminte,
Sufletul să-l bucurați.
Ce Toamnă, ce vreme
Ce vreme de rugă
Și vara-i pe fugă
Și-s ploi la fereastră…
Ce liniște oarbă,
Ce tremur în glas
Mai fac înc-un pasNu am nici o grabă…
Norii gri se-adună
Ploi cad pe pământ,
Ca pe-un legământ
Toamna le îngână.
Și mă rog la cer
Să -mi plouă cu mir
Ca-ntr-un alb delir
Iertare să-i cer …
Versuri ce-s nescrise
Despre toamna mea,
Cade-ncet o stea
Peste-a noastre vise.
Și pe boltă stele
Luminând cărarea,
Peste noi uitarea
Ninsă -n toate cele…
Ce liniște oarbă
Cu toamna la pas
Și-am tremur în glas
Și n-am nici o grabă…
Trenule mașină mică
După o noapte aproape albă, iată-mă dis de dimineață așezată într-un compartiment de tren, cu pardesiul peste mine ca să nu mă mai deranjeze lumina și încercând să ațipesc, pentru a mai recupera la acest drum lung deficitul de odihnă, dar mai ales de a evita să particip la orice fel de discuție.
Am fost inspirată fiindcă în câteva minute din cele șase locuri ale compartimentului, patru erau deja ocupate, adică în afară de mine de încă o femeie mai tânără și doi bărbați.
-Domnule, ce invenție și la ăștia, dau bilete unul după altul, ocupă doar doua- trei compartimente și în rest vagonul gol – se adresă un bărbat înalt, cărunt și cu fața ciupită de vărsat.
-Nu domnule, se fac rezervări pentru Brăila și apoi la noi nu s-a trecut pe calculator – completa tânără femeie.
Ehei, o să vedeți că nu-i așa, de când a venit ministrul ăsta nou cresc prețurile, dar în vagon se vede aceeași mizerie și dezordine, interveni bărbatul, uite, și arată geamurile murdare pe dinăuntru, cutia de resturi e căzută, butonul e lipsă de la comutator, de ce domnule dacă au pierderi nu-și iau singuri măsuri și apelează la buzunarul nostru.
Așa-i domnule, pai, uite acum câțiva ani trenul era plin de lume, apoi azi ați văzut, nu sunt nici trei sute de oameni în tot trenul ăsta de nouă vagoane, păi cum să nu aibă pierderi – interveni celălalt bărbat, și culmea că vor să schimbe uniformele ca și când asta a mai rămas de făcut.
Apoi se făcu liniște, fiecare luându-și ceva de citit, trenul alerga prin câmpia brăileana, iar ziua pătrunsese bine prin fereastra compartimentului. Bărbatul cărunt lăsase ziarul și privind cu interes peisajul interveni iar:
-Uite, a venit primăvara și nici n-au arat, la ora asta nu-i nici un tractor pe câmp, e crimă domnule.
-N-au bani, n-au motorină, cu ce să lucreze îi răspunse celălalt.
Pe dracu, dar unde-s bani, auzi domnule știi ceva, fură toți, întâi vând grâul și apoi îl cumpără de la același furnizor, dar la alt preț.
-Până nu se privatizează agricultura, tot așa o să pățim … interveni tânăra femeie.
– Și eu dacă am 3 ha de pământ proprietate, ce să fac cu ele, sa-mi pun soția și copiii la jug, ca n-am nimic, nici tractor, nici plug, nici semănătoare … ce sa fac, l-am lăsat la asociație și mi-a dat ceva bănuți.
-Da, dar n-ați dat odată cu sapa. Ce mai vreți, până la urmă sunt bani nemunciți, de ce n-ați făcut împrumut la bancă să vă luați cele necesare, i-a dat replica cam dur femeia.
-Ce bine că n-am făcut așa ceva, că ați văzut ce-a ieșit cu băncile.
Trenul trecuse binișor de Buzău. Spiritele se mai liniștiseră. Nu reușisem să pun pleoapă peste pleoapă. Am început să mă mișc, am dat pardesiul la o parte.
– V-am deranjat cu discuția, n-ați putut să vă odihniți.
– De unde știți ? am întrebat.
– Păi n-am auzit nici un mic sforăit măcar … că o doamnă la vârsta dumneavoastră …
– Ce să fac. V-am ascultat.
– Și dumneavoastră doamnă ce părere aveți? Nu-i cum spunem noi?
– Da, dar numai o fața a medaliei.
– Adică?!
– Ne-am obișnuit să criticăm tot și pe unde apucăm, … fără ca unii din noi să facem ceva.
– Da ce doamnă, ești pesedistă?
– Nu!
– Atunci liber democrată ?
– Nu !
– Ziaristă ?
– Nu !
– Atunci ce ?
– Un simplu călător.
S – a așternut o liniște deosebită în compartiment. Se auzeau doar loviturile roților la joante.
M-am acoperit cu pardesiul la loc și ușor, ușor, parcă venea somnul, și ca să se apropie mai repede am început să-mi amintesc cântecul TRENULE MAȘINĂ MICĂ …
Pe al timpului val
Călătoresc…pe-aleea timpului eu pribegesc,
De mână țin și strâng la piept…nălucă
Aș vrea să strig, dar gura-mi este mută.
Prin părul mătăsos, mâna mi-o preumblu,
Și-ți mângâi chipul…chipul ce ador
Ochii diamantici…sărut plin de amor,
Spunându-ți simplu, “te iubesc”
Te strâng la piept și-aș vrea să simt,
Cum inima îți bate vorbindu-mi de iubire.
Cu tine-n brațe…neant de fericire,
Plutesc pe valuri…căci iubesc.
Se-apleacă salcia pletoasă, cu ramu-i fin,
Te înconjoară…te cuprinde…parfumu-i te îmbată
Și florile de pe alee…în juru-ți vin
Vorbindu-ți toate…de a mea iubire.
Și vrabia…privind la chipul tău sporovăiește-ntr-una,
Se uită drag la soțul său…iubirea este mare,
O mierlă…înalță-nspre-nalturi cântec de iubire
Așterne cu-al său vers iubirea-mi pentru tine.
“Hei treci sau ce faci?” un strigăt mă trezește,
Apoi …pierdut în amintiri…grăbit…pornesc
Călător pe-al timpului val mă pribegesc,
Dar fericit sunt că iubesc… chiar de ești doar himeră .
Puterea Dragostei
– Ah, Nona, vorbești ca o copilă alintată din secolul trecut ! Ce te-ar deranja ?
– Ei, nu… ca să fiu sinceră, am cunoscut un tip… Nu mi-a cerut însă să ies cu el, însă mi-ar părea tare rău să fiu plecată în cazul în care el s-ar decide să mă invite. Eu sunt…
– Să nu-mi spui că ai prefera să aștepți un telefon de la un oarecare, un necunoscut, decât sa fii prezentă la căsătoria mea !
– Dacă așa pui problema, nu, și normal că nu.
– De ce, se poate pune și altfel problema ? Nona preferă să tacă.
Ivona a continuat ideea:
– Știi bine că mama și tata nu așteaptă altceva decât căsătoria mea cu Lys. Au o adevărată pasiune pentru el, mai mult decât… Nu a terminat fraza. Dar după o clipă de ezitare a adăugat:
– Desigur, este un tânăr foarte frumos ; interesant, inteligent, și eu sunt îndrăgostită ca o nebună de el. Ai să-l placi și tu !
Nona a zâmbit la cele spuse de sora ei mai mare. Cu mutrișoara ei drăguță conturată cu rafinament de bule castanii, Ivona era adorabilă, s-a gândit Nona care își punea în același timp întrebarea de ce aproape toți cei care le cunoșteau o considerau pe sora ei mai puțin frumoasă decât ea. Poate că totul depindea și de faptul că Nona avea părul lung și blond, dar îl purta legat în vârful capului.
De cele mai multe ori lumea te poate judeca după criterii antice, și Nona era chiar tipul tinerei de modă anilor trecuți. Ochii ei de culoarea safirului erau umbriți de gene lungi, gura cărnoasă și senzuală era de culoare trandafirie, și putea să-și mai dea liniștită cu puțin roșu. Se îmbracă cu mult gust, folosind materiale cu nuanțe pastelate, iar corpul ei fascinant punea în valoare și dădea farmec chiar și celor mai simple articole de îmbrăcăminte. Ivona, însă, era fantastic de atrăgătoare atunci când se îmbrăca combinând culori contrastante.
Bine, Ivona, a spus Nona. Am să fac pe ghidul pe lângă logodnicul tău, dar nu înțeleg de ce nu am putea să călătorim toți trei împreună.
– Nu ți-am mai spus că eu trebuie să plec de poimâine pentru a da o mână de ajutor acasă ? Am de terminat unele modificări, cu toate că urăsc acest lucru. În plus, Lys nu ar putea să absenteze de la munca lui până săptămâna viitoare, iată de ce.
– Cred că o să mi-l prezinți pe Lys înainte de a pleca tu !?
– Categoric ! Vine în seara asta să mă ia: i-am spus deja că vom trece puțin pe la tine pe acasă ! Dumnezeule, s-a făcut târziu ! Trebuie să mă grăbesc ! Ne vom vedea în seara asta !
Nona și-a încasat ce avea în cont, a lăsat bacșiș și a plătit la casă. Mintea ei era ca o agendă plină de însemnări, de toate nuanțele. Printre altele: pregătirea garderobei pentru călătorie, înștiințarea celor de la barou de faptul că peste o săptămână va pleca în concediu. Și dincolo de aceste gânduri practic, o domina imaginea tânărului pe care îl cunoscuse de câteva zile.
Tipul s-a simțit imediat atras de farmecul ei : Nona știa foarte bine acest lucru. Atunci când, la o cafea, se înfiripase între ei o conversație, toate celelalte persoane din jur deveniseră ca niște figurine pe fundalul unui decor. Cei doi descopereau treptat că au gusturi comune în diferite domenii cum ar fi : pictura, muzica, filmul. Și în plus, tânărul acela era fermecător și avea un fizic excepțional. Da, era într-adevăr idealul sau…înalt, atletic, cu o musculatură bine definită. Și idealul feminin al tânărului era o fată cu parul blond, cu ochii de un albastru intens, și un corp grațios și zvelt…
Despre lupi și despre oi
Dar nu am vrut să cred.
Așa că azi, ușor, ușor…
Eu mi te scot din piept.
Ce tare doare această rupere din mine,
Să dau deoparte din făptura mea,
Să rup, să scot imaginea cu tine,
Durerea, vreau s-o iei când vei pleca.
Nu vreau să îmi aduc aminte,
Această rupere de noi,
Dar vreau să am în gând și-n minte,
Începuturile noastre -n doi…
E trist când vezi că inima-ți e frântă,
În mii de bucățele de oglinzi,
Ce-odată tu, îți oglindeai în ele,
Iubirea și speranța dintr-un vis.
Și pleacă…chiar te rog sa pleci,
Îmi e de-ajuns această joacă,
Și care din tăceri, cuvinte reci,
A ajuns să nu-mi mai placă.
Vreau să te asigur că a fost frumos,
Și acele clipe minunate împreună,
M-au ridicat și-au cules de jos,
Că te iubeam, râzând ca o nebună.
Știu că ai fost acolo mai mereu,
În aventura mea prin viață,
Iar timpul ce-a trecut mai greu,Eu aș fi vrut să-ți fiu în brațe.
Dar a fost bine și așa…
În mintea mea, doar existând,
Iubirea ce nu mi-ai putut da,
Decât un chip frumos în gând.
Tu m-ai făcut să fiu, ce nu am fost,
Un zâmbet pe o față împietrită,
Mi-ai dat scânteia ce-a aprins,
Acea iubire ne-mplinită…
Veți spune-acum că e păcat,
Să plâng iubirea asta fără rost,
Dar eu în ea m-am cufundat,
Iar inima mi-am dat-o, ca și cost.
Eu vreau sa pleci, dar să rămâi cu mine,
Eu te trimit, dar vreau să te întorci,
Te fugăresc, dar vin spre tine alergând,
Te scot din viața mea, dar nu din gând…
Și din iubirile efemere și eterne,
Ce se perindă pe pământ,
A mea, să fie una dintre ele,
Cu lacrimi și durere pe mormânt…
Despărțire
Dar nu am vrut să cred.
Așa că azi, ușor, ușor…
Eu mi te scot din piept.
Ce tare doare această rupere din mine,
Să dau deoparte din făptura mea,
Să rup, să scot imaginea cu tine,
Durerea, vreau s-o iei când vei pleca.
Nu vreau să îmi aduc aminte,
Această rupere de noi,
Dar vreau să am în gând și-n minte,
Începuturile noastre -n doi…
E trist când vezi că inima-ți e frântă,
În mii de bucățele de oglinzi,
Ce-odată tu, îți oglindeai în ele,
Iubirea și speranța dintr-un vis.
Și pleacă…chiar te rog sa pleci,
Îmi e de-ajuns această joacă,
Și care din tăceri, cuvinte reci,
A ajuns să nu-mi mai placă.
Vreau să te asigur că a fost frumos,
Și acele clipe minunate împreună,
M-au ridicat și-au cules de jos,
Că te iubeam, râzând ca o nebună.
Știu că ai fost acolo mai mereu,
În aventura mea prin viață,
Iar timpul ce-a trecut mai greu,
Eu aș fi vrut să-ți fiu în brațe.
Dar a fost bine și așa…
În mintea mea, doar existând,
Iubirea ce nu mi-ai putut da,
Decât un chip frumos în gând.
Tu m-ai făcut să fiu, ce nu am fost,
Un zâmbet pe o față împietrită,
Mi-ai dat scânteia ce-a aprins,
Acea iubire ne-mplinită…
Veți spune-acum că e păcat,
Să plâng iubirea asta fără rost,
Dar eu în ea m-am cufundat,
Iar inima mi-am dat-o, ca și cost.
Eu vreau sa pleci, dar să rămâi cu mine,
Eu te trimit, dar vreau să te întorci,
Te fugăresc, dar vin spre tine alergând,
Te scot din viața mea, dar nu din gând…
Și din iubirile efemere și eterne,
Ce se perindă pe pământ,
A mea, să fie una dintre ele,
Cu lacrimi și durere pe mormânt…
În Culori…
Pe cer albastru răsăritul de soare-n culori
Răsună prin câmpii culoarea cântând
Mireasma culorii e adiere de gând.
Cântă în culori ciocârlia prin zborul în nori
Amintirea-n culori pictează fluturii-n zori
Peste nori în culori e gândul dorit
Curcubeul e plânsul oprit.
În amurg sunt culori dintr-un vis ce-a durut
În culori sunt secunde din timpul trecut
Primăveri sunt culori ce revin,
E viața-n culori, e divin.
