În mijlocul acestei tensiuni, Petrică rămăsese nemișcat în fața terminalului său securizat, cu degetele zburând pe tastatura mecanică cu o viteză uluitoare. În casca cu inducție osoasă, vocea Ilenei a spart liniștea, pe un ton jos, dar perfect stăpânit. Ea se afla deja pe teren, infiltrată sub acoperire la recepția unui hotel de lux din apropierea Pieței Universității, unde scanările radio indicau prezența serverului de comandă al Sindicatului.
— Petrică, am localizat emițătorul principal, a șoptit Ileana, rearanjându-și discret ochelarii inteligenți ale căror lentile HUD analizau fluxurile de date din aer. Este mascat într-o valiză diplomatică la etajul șase. Problema este că paza e formată din patru operatori înarmați, iar lifturile au fost blocate digital de la distanță.
— Înțeleg, a răspuns Petrică, activând un script de contraatac cibernetic prin consola Linux. Injectez acum un exploit în sistemul de ventilație al clădirii pentru a declanșa alarma de incendiu locală. Asta le va distrage atenția pentru exact 90 de secunde. Când se stinge lumina pe coridor, acționezi.
Printr-o singură apăsare de tastă, Petrică a trimis un impuls de suprasarcină în rețeaua hotelului. Luminile de pe etajul Ilenei s-au stins cu un pârâit scurt, fiind înlocuite instantaneu de clipitul intermitent al lămpilor de urgență. Profitând de confuzie, Ileana s-a mișcat cu reflexe de panteră. A neutralizat primul agent printr-o fentă rapidă și o lovitură precisă, lăsându-l inert pe mochetă înainte ca acesta să apuce să apese pe trăgaciul stației radio. Al doilea atacator a încercat să o blocheze, însă Ileana a folosit un dispozitiv cu electroșocuri de înaltă frecvență, punându-l la sol într-o fracțiune de secundă.
Ușa camerei 604 a cedat după ce Ileana a lipit de broasca electronică un dispozitiv de clonat cartele RFID modificat de Petrică. În interior, valiza diplomatică pulsa, trimițând ultimele procente din virus direct către infrastructura orașului. Ecranul arăta: Încărcare malware: 94%.
— Sunt în interior, dar sistemul de operare al valizei are o barieră biometrică! Nu pot extrage cardul de stocare fără să declanșez ștergerea totală a datelor! a strigat Ileana, în timp ce pe fundal se auzeau pașii grei ai ultimilor doi agenți care alergau pe hol.
— Nu te atinge de hardware, conectează-te direct prin portul de depanare ascuns! a ordonat Petrică, păstrându-și calmul legendar de James Bond al erei digitale. Scoate cablul optic din trusa tactică. Te voi ghida eu din spate.
Petrică a deschis o conexiune de tip tunel SSH criptat prin satelit, ocolind toate straturile de protecție ale Sindicatului. Pe ecranul lui au apărut linii infinite de cod asamblare. Mai erau doar două minute. Cu o mână apasa tastele pentru a bloca pachetele de date distructive, iar cu cealaltă rula un decriptor Zero-Day pe care îl păstrase ascuns pe un stick YubiKey de ultimă generație pentru o astfel de situație de criză.
Încărcare malware: 98%... 99%...
— Acum, Ileana! Taie alimentarea de urgență a valizei! a strigat Petrică.
Cu o mișcare fluidă, ea a smuls cablul principal chiar în secunda în care ultimii agenți au izbit ușa camerei. În acea microsecundă, pe monitorul lui Petrică a apărut mesajul salvator: Proces oprit. Amenințare neutralizată. Sistem curățat.
Orașul din afara ferestrelor a continuat să pulseze în milioanele sale de luminițe colorate, complet ignorant în fața catastrofei masive care tocmai fusese evitată. Oamenii își beau liniștiți cafeaua pe terase sau mergeau spre case, fără să știe că în acea noapte, liniștea lor a depins de o mână de secunde, de precizia unor linii de cod și de curajul unei echipe care lucrează doar în umbră.
În camera de hotel de la etajul șase, Ileana a privit ecranul stins al valizei, a zâmbit obosită în lavalieră și a spus:
— Misiune îndeplinită, Petrică. Strânge echipamentul și pune cafeaua la filtru. Vin acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu