Ca un nisip ce fuge printre mână,
Am dat la bănci și nopți, și zile calme,
Și ne-am trezit cu tâmpla de țărână.
Ne-am vrut în rândul lumii, prinți pe glie,
Zidind o casă din suspine grele,
Dar am semnat un act de sclavie
Și-am pus zăvor pe visul dintre stele.
Dar trenul vieții n-are stații lungi,
Gonind spre asfințit, fără iertare,
Oricât ai strânge și-oricât ai să-ndungi,
În groapă intri fără de valoare.
Rămân în urmă ziduri reci, uitate,
Și-un drept de proprietate pe hârtie,
Iar fiii tăi, cu măști de bunătate,
Se vor certa la prima împărțire.
Vor vinde tot pe bani de nimic, în grabă,
Iar praful se va așeza pe nume,
Nici n-o să aibă timp ca să întrebe
De cel ce s-a jertfit s-o ducă bine.
De-aceea, omule, mai lasă rata,
Mai bea un strop de vin, mai râzi sub soare,
Căci mâine, când ne va acoperi lopata,
Rămâne doar o stinsă lumânare.
Total vizite: 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu