Rețeta de pe Faleză: Când Vitanul a întâlnit Galațiul

🚗 Capitolul 1: „Ce caut eu la Galați?”

Petrică era un bucureștean pursânge, crescut pe străzile din Vitan. Își petrecuse viața printre tabieturile lui bine definite, prin traficul Capitalei și nu suporta să i se strice programul. Într-o sâmbătă de primăvară, la insistențele unui văr care își boteza copilul, s-a urcat în mașină și a condus până la Galați.

A doua zi dimineață, ca să mai scape de gălăgia de la petrecere, a ieșit la o plimbare pe Faleza Dunării. Aerul era curat, dar lui Petrică tot i se părea că Dunărea nu are farmecul agitației de acasă. S-a așezat pe o bancă și a scos un rebus.

— La 14 orizontal este „melancolie”, nu „singurătate”, s-a auzit o voce caldă, dar fermă, de lângă el.

Petrică a ridicat privirea de sub ochelarii de citit. Lângă bancă stătea Ileana. Purta o eșarfă elegantă, avea un zâmbet senin și acea prestanță a unei femei hotărâte, care știe exact ce vrea și nu are timp de pierdut cu prostii.

Petrică a tușit ușor, și-a aranjat gulerul și a răspuns în stilul lui șarmant:
— Doamnă, dacă tot mi-ați suflat, nu vreți să vă așezați să-l terminăm împreună? Că la București nu avem consultanți așa rafinați.

Ileana a zâmbit complice și s-a așezat. Au urmat două ore în care au terminat paginile de rebus și au vorbit despre viață, despre cum se schimbă vremurile, dar și despre piesele de teatru vechi. Când a plecat spre București, Petrică a uitat ochelarii pe bancă. Intenționat.

📱 Capitolul 2: Dragoste pe WhatsApp și drumuri la final de săptămână

Dragostea lor nu se mai măsura în nopți pierdute, ci în mesaje pe WhatsApp trimise dimineața devreme. Petrică devenise expert în trimis poze cu „Bună dimineața la o cafea caldă”, iar Ileana îi trimitea rețete de borș de pește ca la Galați, avertizându-l că „la București nu aveți voi pește proaspăt ca aici”.

Timp de câteva luni, ruta Vitan - Galați a fost intens circulată. Petrică nu mai suporta drumul lung și obositor, dar când știa că la destinație îl așteaptă Ileana cu o masă caldă și o discuție inteligentă, parcă și oboseala dispărea pe loc.

Într-un weekend, în timp ce stăteau pe terasa casei Ilenei din Galați, la un pahar de vorbă, Petrică a privit-o lung.
— Ileano, tată, noi nu mai suntem la vârsta la care să ne plimbăm pe drumuri în fiecare weekend. Mie mi se urăște de atâta condus, iar tu ai tabieturile tale aici.
— Și ce vrei să spui cu asta, Petrică? a întrebat ela, ridicând o sprânceană.
— Vrei să spun că m-am săturat de navetă.

🏡 Capitolul 3: Ultimul transfer

De Sfântul Petru, Ileana a venit la București. Petrică o invitase la un restaurant pe malul lacului Herăstrău, spunând că vrea să-i arate „cum e viața la Capitală”.

După ce au mâncat, Petrică a scos din buzunarul hainei o cheie legată cu un șnur albastru. A pus-o pe masă, lângă paharul de vin al Ilenei.

— Ce e asta, Petrică?
— Asta e cheia de la apartamentul meu din Vitan. Am vorbit deja cu un băiat să ne zugrăvească balconul. Am trăit destul singur, Ileana. Nu-ți promit că n-o să mormăi când joacă echipa mea preferată sau că n-o să uit să duc gunoiul, dar îți promit că o să ai mereu un om pe care să te bazezi. Vrei să vii în Vitan pentru restul zilelor?

Ileana s-a uitat la cheie, apoi la Petrică, i-a văzut ochii sinceri și ridurile de expresie din jurul lor, care arătau un om bun și de cuvânt. A luat cheia, a strâns-o în palmă și a spus:
— Vin în Vitan, Petrică. Dar să știi că borșul de pește tot eu îl fac, că voi în București nu aveți habar!