Despre noi
Consider că este destul de dificil să vorbim despre propria noastră persoană, este ușor să gândim despre noi, în schimb este destul de greu să vorbim despre noi. Ne-am cunoscut prin anul 2008 , perioada în care ne mergea destul de greu. Noi doi ne pierdusem încrederea în oameni, în prieteni și în general în relații. Până să ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine (așa cum suntem noi, nu așa cum ne-au format alții) am parcurs un drum lung și anevoios, însă descoperirea eu-lui nostru interior a fost revelatoare. Deși ambii suntem destul de încăpățânați și greu de "dresat", până la urmă am înțeles ce trebuie făcut. Am trăit multe experiențe împreună de aceea nimic nu ne mai zguduie. Experiențele de viață ne-au învățat să nu mai avem așteptări de la ceilalți și să nu mai depindem de nimeni. Nu ne mai preocupă de mult părerea celorlalți despre noi, fiindcă am observat că în general lumea judecă după principiile proprii și prea puțin după calități obiective. Știm să facem diferența dintre problemele reale și cele închipuite, trecătoare. Am învățat că bucuria de a dărui este infinit de mare față decât bucuria de a primi. Împreună am depășit tot ce ne-a stat în cale, am transformat tristețea în fericire și împreună am format un NOI. Am devenit imuni la tot ce înseamnă rău.💓








Bună ziua! Frumoase cuvinte!O descriere ce spune totul, o descrire reală și totodată tristă, deoarece dacă am putea da timpul înapoi ar fi la superlativ totul! Însă viața ne călește, nimic nu e întâmplător, e bine că s-a ajuns la doi întru totul! Felicitări pentru înțelepciune, iubirea divină învinge!
RăspundețiȘtergereBuna ziua. Intr-adevar,frumoase cuvinte mai ales ca au fost scrise candva chiar de tine. 💛🧡❤️
RăspundețiȘtergere😉🤗
RăspundețiȘtergereDacă tu ai dispărea
RăspundețiȘtergereÎntr-o noapte oarecare,
Dulcea mea, amara mea,
Aş pleca nebun pe mare.
Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele,
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.
Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Pygmalion,
Hai şi umblă, Galatee !
Dacă tu ai dispărea,
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea,
Aş pleca în ţări de gheaţă.
Să te fac din ţurţuri reci,
Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci
Orişiunde o să-ţi placă…
De-ai cădea, într-adevăr,
În momentul marii frîngeri,
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.
Şi pe urmă aş pleca,
Umilit şi iluzoriu,
Unde este casa mea,
O mansardă-n purgatoriu.
Dacă tu ai dispărea
Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi,
Te-aş găsi în sinea mea,
Te-aş zidi din mine însumi!
Frumoasă poezia lui Adrian Păunescu! Ai nimerito! L-am apreciat dintotdeuana!
RăspundețiȘtergereSchimbă sarpele de sus că nu ți se potrivește...
RăspundețiȘtergereGata sefa, dorinta ta este ordin pentru mine. ❤️
ȘtergereDa îmi place, știu că nu e ușor de realizat!
RăspundețiȘtergereCe anume iti place si este greu de realizat?
Ștergere