Smerenie

Odată, demult, mă plimbam împreună cu tatăl meu cand, la o cotitură, el se opri deodată. După o clipă de tăcere, mă întrebă:

– În afară de ciripitul păsărelelor, mai auzi şi altceva?

Mi-am ascuţit auzul şi, după cîteva secunde, i-am răspuns:

– Aud zgomotul unei căruţe…

– Aşa este, spuse tatăl meu. Este o căruţă goală.

L-am întrebat:

– Cum de ştii că este o căruţă goală, dacă încă nu o putem vedea?

Iar el mi-a răspuns:

– E foarte uşor să ştii cînd o căruţă este goală, e din cauza zgomotului. Cu cît este mai goală, cu atît face mai mult zgomot.

Astăzi, adult fiind, cînd văd o persoană care vorbeşte prea mult, întrerupînd conversaţia celorlalţi, dovedindu-se inoportună, lăudîndu-se cu ceea ce posedă, simţindu-se atotputernică şi dispreţuindu-i pe cei din jurul ei, încă mi se pare că mai aud vocea tatălui meu, spunînd: „Cu cît este mai goală căruţa, cu atît mai mult zgomot face”.

Smerenia constă în a trece sub tăcere virtuţile noastre şi de a le permite altora să le descopere. Nu uitaţi că există oameni atît de săraci, încît nu au nimic altceva decît bani. Nimeni nu este mai gol la suflet, decît cel care este plin de sine însuşi. Să fim ca ploaia liniştită şi blîndă, care pătrunde în tăcere pînă la adîncimea rădăcinilor, hrănindu-le.