M-am învrednicit

   M-am învrednicit, se pare,

Să mai scriu câte-un cuvânt,

Născut din raze de soare

Și din stelele ce cad.

Mult cărat-am saci în spate,

Ce nici nu erau ai mei,

Dar de azi, îi las la vatră,

Să și-i ieie ai cui sunt.

Căci mă las în voia sorții,

Ascultând din Ceruri ruga,

Ce-mi dă voie să mă bucur,

Căci doar sunt copil și eu.

Și de ce să nu-mi văd drumul,

Lin, curat și fără grijă,

Dac-am să repet în șoaptă,

Că iubesc tot ce întâlnesc.

Doar să las a curge viața,

Fără să pun întrebări,

Despre una, despre alta,

Care nu-mi sunt de folos.

Mintea fie ocupată,

Cu iubire, cu frumos,

Sorbind pacea fericirii,

Gustând raiul pământesc.

Mă deschid precum o floare,

Ce iubește soarele,

Picăturile de ploaie,

Hrănind rădăcinile.

Ca apoi, să râd cu vara,

Ce obloanele și-a tras,

Și să îmbrățișez toamna,

Cu al său alai bogat.

M-am învrednicit, chiar astăzi,

Să mai tricotez cuvinte,

Care să v-aducă aminte,

Sufletul să-l bucurați.