Aș merge pe aceleași dragi poteci,
Ce m-au purtat spre dragoste și dor,
Găsindu-te pe tine, dragul meu.
Tu mă știai de multă vreme,
Eu nu-ți văzusem, dragul chip,
Doar auzisem despre tine,
Numai povești fără sfârșit.
Pe drumurile ce erau comune,
Doar ochii tăi mă reperau tiptil,
Eu îmi feream privirea de oricine,
Fiind timidă până peste cap.
Misterios și plin de voioșie,
Erai descris de prietenii comuni,
Un amalgam de drumeții și poezie,
Stârnit-au curiozitate inimii.
Nimic nu poate egala momentul întâlnirii,
Erai mult mai frumos decât aș fi visat,
Eu am roșit, când mi-ai dat trandafirul,
Iar tu te-ai fâstâcit de-a binelea.
Dacă ar fi s-o iau de la început,
Aș căuta s-ajung, mai repede, pe aceleași drumuri,
Să te întâlnesc pe tine, dragul meu,
Căci te știam din vise și poeme.
Având idee cine ești,
Aș sta să-ți urmăresc privirea
Și în momentul oportun,
Să mă prefac că un pantof, mă strânge și mă doare.
Tu, ca un gentleman adevărat,
Să te oferi să îmi slăbești cureaua
Și dezlegând, apoi, mistere,
Să ne trezim mergând desculți.
Prin iarbă și nisip să alergăm,
Grăbindu-ne să prindem trenul vieții,
Căci am bilete pentru amândoi,
Să împărțim același drag cupeu.
Oricum ar fi să fie calea,
Pe care trenul a ales-o,
E clar că începutul trebuia să fie, ca într-o poveste,
Cu un băiat, o fată și a lor iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasa un comentariu