Devenise vorbăreț,
Nu scotea nici un lătrat,
Vorbea chiar articulat
Și-ncă era bun de gură
Într-o românească pură,
Mult și tare, răspicat,
Zile, nopți, neâncetat,
Că stăpânul sictirit
Dimineața s-a ivit,
Pe la opt, în târgul mare
Cu potaia de vânzare,
Tot strigând “care dorește,
Vând cățel care vorbește !”
Cățeluș cu permanent,
Fu-ntrebat de un client :
-Chiar vorbești (?!) spune ceva (!)
Despre tine, viața ta,
Sau măcar chiar pe departe
Că mor de curiozitate,
Cum de poți tu să rostești
Vorbe care-s omenești ?!
-Păi, să vezi cum s-a-ntâmplat,
Când m-au prins ei la furat,
(O rățușcă din coteț,
Pe atunci cam nătăfleț,
Fără școală, fără spor,
Nici stăpân n-aveam, să mor)
Le-am spus clar, civilizat,
Că eu sunt…nevinovat !...
M-au crezut, să vezi minune,
Și m-au angajat, pe bune,
Ca spion, informator
(Tot un fel de turnător)
De mă trimeteau departe,
Chiar și în străinătate,
(Învățasem foarte bine
Încă două limbi străine)
Ajunsesem în cinci ani
Să fac o grăma’ de bani,
Însă foarte obosit
De atât călătorit,
Am cerut, fi’nd respectat
Și faimos la spionat,
Să fiu transferat local
La Intercontinental,
Sau măcar la facultate,
Cu a mea ureche frate,
S-o ciulesc așa-ntr-o doară
La studenții din-afară…..
Pentru tot aportul dat,
Am fost chiar și decorat,
Am nevastă (mama ei !)
Și-o grămadă de căței,
Iar acum, la pensionare,
Nici sub coadă nu mă doare !
Cățeluș cu moț tuflit,
Pe client l-a-nebunit,
L-a uimit, stupefiat,
Poză gata de-nrămat,
Cât era de optimist,
A rămas ca la dentist :
-Dom’le, cât vrei pe cățel (?)
De-aici nu plec fără el,
Nu numa’ că-i vorbăreț,
Dar mai este și isteț (!)
-Păi dacă tu chiar îl vrei,
Dă-mi pe javră…zece Lei…
-Zece Lei ?! Și vorbăreț,
Și isteț, cu păru’ creț,
Este extraordinar (!)
E-un cățel de n-ai habar,
Că nu știu ce să mai zic,
Tu mi-l vinzi chiar pe nimic ?!
-Io ți-o spun, că sunt milos,
E un mare mincinos,
Din tot ce ți-a povestit
El nimic n-a săvârșit…
Gratis l-am primit și trist,
De la un fost…securist !
Valeriu Cercel
